Toamna anului 2021

Sărbătorind pe Dumnezeu

Cine este ca tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat in fapte de laudă, Și făcător de minuni? (Ex 15:11) Lecțiile din acest trimestru se orientează cadoul și privilegiul pe care-l avem de a ne închina Domnului, pentru cine este el și pentru ce a făcut El în viețile noastre și în lume.

Acest trimestru începe ciclul: Poporul Domnului î-I aduce laudă.
În primele patru lecții vom vedea mai multe personaje care slăvesc pe Domnul în diferite circumstanțe. Aceste lecții ne prezintă vieți pline de laudă, prezintă o persoană care a avut defecte mari, sau care au trecut prin probleme grele în viață, și care cu toate acestea au adus laudă lui Dumnezeu. Moise uitând-se la carele lui faraon, laudă dreptatea lui Dumnezeu. Apoi a fost jocul Regelui David ne aduce aminte să lăudăm pe Domnul și când alții se uită la noi, fără să ne pese. Apoi este orbul Bartimeu care ne amintește că lauda și credința în Domnul sunt strâns legate. Apoi ne sunt prezentate persoane care au răspuns chemării lui Petru în ziua Cincizecimii.

Tot in acest trimestru vom vedea lauda Domnului inclusă în Psalmi. Psalmii pot să ne întărească viața de rugăciune, și ne ajută cum să apelăm la Dumnezeu in timp de nedreptate și păcat, din tot in Psalmi învățăm cum să lăudăm pe dumnezeu pentru bunătatea și credincioșia Lui. Psalmii ne reamintesc că orice credincios poate să scrie sau să compună cântece de laudă la adresa Domnului.

In partea a treia a cestui trimestru o vom petrece in Apocalipsa, unde vom studia despre tronul lui Dumnezeu, despre închinarea mulțimii de îngeri, de cei 24 de bătrâni, și de o mare mulțime oameni care au fost îmbrăcați în haine albe. Este ușor ca într-o viață ca a noastră saturată de programe de radio și TV să vedem persoane bolnave, sărăcie, probleme politice, războaie etc. Cînd ne strângem la închinare atunci ne reamintim de adevărata realitate. Indiferent de suferința din jurul nostru, Dumnezeu este pe tronul Său și are grijă de creația lui, și ne apropie tot mai aproape de timpul când toate lucrurile se vor face noi. In acea mare zi noi vom fi cei victorioși și pacea și dreptatea Lui vor stăpânii peste tot.

by Christopher Cotten

Ciclul 1: Poporul Domnului î-I aduce slavă

Date Title Bible Text
Septembrie 5 Lauda prin muzică Exod 15:11–21
Septembrie 12 Lauda prin joc 2 Samuel 6:1–5, 14–19
Septembrie 19 Lauda prin credință și urmare Marcu 10:46–52
Septembrie 26 Cerere (Laudă) pentru mântuire Fapte 2:32–33, 37–47

Ciclul 2: Chemațilăudăm pe Domnul

Date Title Bible Text
Octombrie 3 Lăudați pe Dumnezeu cu bucurie Psalm 100
Octombrie 10 Lăudați pe Domnul pentru dreptatea Lui Psalm 9:1–12
Octombrie 17 Lăudați pe Domnul pentru lucrările Sale Psalm 107:1–9, 39–43
Octombrie 24 Lăudați pe Domnul pentru prezența Sa Psalm 84
Octombrie 31 Lăudați pe Domnul pentru măreția Lui Psalms 149:1–5; 150

Ciclul 3: Spirit de laudă

Date Title Bible Text
Noiembrie 7 Uniți în rugăciune Apocalipsa 7:9–17
Noiembrie 14 Dumnezeu cel puternic Apocalipsa 11:15–19
Noiembrie 21 Nunta Mielului Apocalipsa 19:1–8
Noiembrie 28 Vesta cea bună Fapte 10:34–47