Ana Ille, născută Clanda, cunoscută ca Anuța, Mămica, Buna, Mătușa, sora Anuța sau sora Ille, s-a născut pe data de 12 Septembrie 1932 în comuna Tărcăița, județul Bihor. A fost al treilea copil născut în familia lui Saveta și a lui Vasile. Tatăl Anei, Vasile (copiii si nepoții îl chemau Tata) a participat în primul război mondial și pe când era în lagăr, în Rusia, ca și prizonier de război, a cunoscut niște “frați din Buteni” care i-au propovăduit Evanghelia și i-au dat o Biblie. Când s-a întors acasă, tata s-a alăturat mișcării Baptiste care începuse în satul lor și care fusese inițiată de fratele Todorica (un misionar care a adus Evanghelia prin părțile acelea).
Așa cum ne povestea Anuța, decizia părinților ei de-a se pocăi a fost urmată de un val de persecuție, pentru că la putere pe vremea aceea era regimul fascist a lui Antonescu.
Când s-a născut Anuța, nimeni nu s-a așteptat ca ea sa trăiască, pentru ca se născuse sub greutatea normala si nu putea sa mănânce. Pentru că era destul de comun pe vremea aceea sa mai moară câte un copil la naștere, părinții ei s-au hotărât să o ducă la biserică la binecuvântare, înainte ca sa moară. După serviciul de binecuvântare însă, situația Anuței se îmbunătățește dramatic: în mod neașteptat, începe să mănânce și să se întremeze.
Perioada turbulentă care a urmat, ororile celui de-al doilea război mondial, precum și venirea comuniștilor la putere în România, nu au afectat în niciun fel statornicia micii comunități de credincioși din Tărcăița. La o vârsta destul de fragedă, Anuța, împreună cu alți copii de-ai fraților din biserică, se hotărăște să se pocăiască, conștientă fiind că o astfel de decizie va aduce cu ea persecuție, iar în condițiile impuse de noul regim Comunist, chiar și o posibilă deportare in Siberia.
În biserica locală din Tărcăița, Ana este inițiată în taina Evangheliei, învățând să trăiască prin credință, întotdeauna gata sa înfrunte greutăți si situații potrivnice cu determinare si stoicism. Dacă Anuța nu ar fi experimentat dragostea lui Hristos, prezentă in căldura și în credincioșia familiei ei precum si a fraților din Tărcăița, un astfel de atașament fată de o credință ce prezenta atâtea riscuri ar fi fost de neimaginat.
În 15 August 1954, Ana se căsătorește cu Gheorghe Ille, un predicator evanghelist din Mizies, care venea regulat prin Tărcăița si prin satele din regiune.
După căsătorie, tânarul cuplu se stabilește în Mizieș pentru câțiva ani, unde li se nasc două fete: Eunice și Lidia. La scurt timp după aceea, întrucât părinții Anei se mutaseră la Vinga, in județul Arad, se hotărăsc și ei să-i urmeze, pentru că viața părea mai ușoară în câmpia mănoasă din partea de Vest a României, iar cooperativa Agricola de Producție (CAP), recent înființată de Partidul Comunist, promitea prosperitate si bunăstare pentru clasa muncitoare.
La Vinga, li se mai nasc 2 copii; Ghiță si Ani, așa că sora Anuța era acum ocupată cu creșterea copiilor, cu munca la CAP sau colectiv, și cu viața în comunitatea de credincioși baptiști ce se formase acolo, o comunitate vibrantă cu multe familii tinere și cu mulți copii.
Anuța a fost un ajutor potrivit pentru Fratele Ille care a slujit ca și diacon în biserica din Vinga. Firea ei rezervată și serioasă a balansat personalitatea extrovertită, exuberantă și câteodată buclucașă a soțului ei.
Delectarea si împlinirea Anuței a fost întotdeauna în familie, în comunitate și în biserica locală: în trăirea unei vieți ‘sfinte și curate… în mijlocul unui neam pervertit si corupt’ (Filipeni 2:15), în creșterea copiilor ‘în frica de Domnul’, în protejarea căminului și a gospodăriei și nu în ultimul rând, în grădinărit. Când copiii nu îi împărtășeau același entuziasm pentru cultivarea pământului, (mai ales când era ‘pentru comuniști’, cum se plângeau ei cu dezgust), ea le răspundea prompt “trebuie să facem totul ca pentru Domnul!”. Pentru Anuța, lucrul în gradină nu era însă doar o datorie ci și o delectare. ‚Ritualul’ plantării seminței, ciclul anotimpurilor, miracolul învierii naturii primăvara și bogăția secerișului toamna, rezonau toate, în universul Anuței, cu misterul evangheliei, cu providența și bunătatea lui Dumnezeu si cu prezența sa miraculoasă în creație.
O schimbare majoră și probabil traumatica pentru Anuța, a fost decizia de a veni în Statele Unite ale Americii. Cu toate că o astfel de decizie părea normală, devreme ce toți copiii ei se mutaseră între timp in America, nu a fost ușor să își lase prietenii si vecinii, tot ce agonisise de o viată la Vinga, și să se mute în America, într-o țară a cărei limbă nu o cunoștea. ‘Nu am vrut sa vin’, avea sa mărturisească mai târziu Anuța, ‘dar mi-am dat seama că e mai bine să fim cu copiii noștri.’ ‘În plus’, spunea ea zâmbind, ‘a trebuit să ascult de soțul meu, nu-i așa?’
Sora Ille nu s-a adaptat însă niciodată în America și nostalgia României și a locurilor în care și-a petrecut tinerețea a rămas cu ea pană la moarte. Totul era mai bun si mai frumos in Romania: pământul, fructele, pâinea, legumele, verdețurile… “Nimic nu e dulce in America!” decreta câteodată Anuța! Cu toate acestea, sora Ana a continuat sa aprecieze ieșirea în natură, plimbările prin pădure și vizitele la Helen sau în nordul Georgiei. ‘Cum se face că aici la voi copacii sunt atât de înalți?’ se mira adesea Anuța!”
În afară de aprecierea naturii, printre micile bucurii ale sorei Ana în anii de America au fost părtășia cu copii si familia ei, slujirea în bucătărie, pregătirea mâncării, prepararea colacilor și a langoșilor, croșetatul de fețe de masă și în ultimul timp, tricotatul de ciorapi ‘pentru copiii saraci din Moldova.’
Se bucura nespus când o luau copiii in voiaje cu mașina prin suburbiile din Atlanta, când o duceau nepoții la restaurant sau când avea vizitatori din alte orașe din America.
Ultimii 2 ani au fost mai grei pentru ea nu doar pentru că a trebuit să se obișnuiască fără soțul ei, cu care petrecuse peste 65 de ani, dar și pentru că adunările de la biserica locală au fost mai limitate din cauza pandemiei.
In ciuda durerii si a circumstanțelor nefavorabile, patosul ei pentru rugăciune și cântare a rămas același. În ultimele 2 săptămâni ale vieții, sora Ille a început să experimenteze probleme cu auzul si vederea precum si confuzie in conversațiile cu familia… Credința in Hristos si nădejdea cerului au rămas însă intacte până la sfârșit.
Cu siguranță că mămica nu a putut oferi copiilor ei multe dintre lucrurile care le oferim noi azi copiilor noștri. Ea a însuflat însă în cei din jurul ei ceva mult mai prețios: o serie de discipline spirituale și obiceiuri alese, cum ar fi rugăciunea, închinarea, citirea Scripturii, cinstirea zilei Domnului si mersul regulat la Biserică.
Mamică, ne vei lipsi enorm de mult!
A fost o imensa binecuvantare să o avem printre noi ca soră, mamă, soacră, bunică, strabunică, matusă…
Fratele Ioan , copiii Ani Ille, George și Mihaela Ille, Lidia și Virgil Titarenco, Eunice și Traian Iștoc, nepoții Beni și Eunice Iștoc, Eugen și Ana Iștoc, David Titarenco, Noemi și Iago dela Fuente, Dorothea Ille si logodnicul Pierce Rigney, Paul Ille, Michael Ille, strănepoții Seth și Olivia, și cea mai tânără adiție a familiei, Nina De La Feunte-Titarenco, care o va cunoaște numai din poze și din povestirile noastre.
Anticipăm cu bucurie ziua când vom fi din nou împreuna, la masa Lui, când ’toate lucrurile vor fi noi’…