Răspunzând Harului Lui Dumnezeu
Timpul nostru este marcat de schimbări drastice în felul cum ne relatăm unul la celălalt.
Zilele în care vecinii se cunoșteau, sunt trecute în multe părți ale lumii. Familiile se mută dintr-un colț în altul a țării. O sin-gură butonare cu mausul poare să rupă o legătură on line. Căsă-toriile nu țin mult. Noul “normal” vine din păcate de multe ori cu prețul pierderii loialității între prieteni.
Un Dumnezeu care merită să-L cunoaștem
Cuvântul credincios nu mai are mare putere in zilele noastre. Înainte de a da vina pe schimbarea culturală a relațiilor noastre, noi trebuie să ne reamintim primele pagini din Biblie. Bleste-mul păcatului a întrerupt toate relațiile, în special relația cu Dumnezeu. Despărțiți de Dumnezeu, umanitatea a născocit ne-numărate religii false în toată lumea, fiecare căutând adevărul despre Creator.
Din nou pe fundalul confuziei, înstrăinării și idolatriei, Dumne-zeu s-a relevat prin dorința Sa de a intra într-o credincioasă re-lație cu poporul pe care L-a creat.
Oamenii necredincioși se zbat să creadă pe alții, așa că primul lucru pe care l-a făcut Dumnezeu a fost să dovedească oameni-lor că El este demn de încredere. Dumnezeu a arătat în istoria timpului că credința Lui nu a eșuat niciodată. ÎL vedem pe Dumnezeu că și-a ținut promisiunea față de Avraam prin bine-cuvântarea nepotului lui (Gen 19:29). Am văzut cum Dumnezeu şi-a scos poporul de sub asuprirea egipteană, ducîndu-i în Tara Promisă, ca apoi să-i vadă că nu sunt credincioși. Dumnezeu le-a iertat trădarea și și-a ținut promisiunea. (Numeri 14: 20-25). Dumnezeu demonstrează încontinu loiali-tatea Sa față de poporul Său, fără să țină cont de câte ori eșuează.
Credincioșia cere credincioșie
Dumnezeu se revelează în mod unilateral cu adevărat, El este Dumnezeul de care putem să riscăm să ne atașăm speranțele noastre. Dar invitația cere ca noi să începem să luăm măsuri pentru a răspunde acestei loialități. Acești pași nu ne fac demni de credincioșia Sa, dar ei arată că avem încredere în credincioșia Sa. Dumnezeu așteaptă ca poporul său să practice credincioșia în relațiile noastre cu el. Moise folosește metafora unui contract între un rege și poporul său pentru a arăta ce înseamnă compro-misul într-o relație dintre Dumnezeu și poporul Lui (Deuteronul 4: 1-8, 12, 13). Mai târziu, un profet fugar ( Ilie) și o văduvă în-fometată sunt puși împreună de Dumnezeu (I Împărați 17: 8-16). Împreună ei învață să demonstreze credincioșia față de Dumne-zeu.
Credincioșia transformă caracterul
Pavel spune poporului să se verifice pentru a vedea dacă această transformare a avut loc efectiv (2 Corinteni 13: 9). Între timp, Pavel împreună cu Petru, i-a învățat că o relație credincioasă cu Dumnezeu necesită viață sfântă și bunătate (2Perer 1: 1-15). Pe măsură ce trecem prin lecțiile din acest trimestru, putem fi încu-rajați că Dumnezeul nostru credincios dorește să aibă o relație cu noi care să ne facă mai mult ca El.
by Larry Shallenberger
Ciclul 1: Dumnezeu este credincios
Data | Titlu | Text Biblic |
Septembrie 1 | Credincioși în timp de necaz | Geneza 19:1, 4, 5, 15–26, 29 |
Septembrie 8 | Credincioși în întristare | 1 Samuel 1:9–20 |
Septembrie 15 | Credincioși în timp de nesiguranță | Exod 16:1–15 |
Septembrie 22 | Credincioși în ciuda necredinței noastre | Numeri 13:1, 2, 17, 18, 25–28; 14:1, 2, 5–10a |
Septembrie 29 | Credincioși în consecințe | Numeri 14:10b–20 |
Ciclul 2: Răspunzând credincioșiei Lui Dumne-zeu
Data | Titlu | Text Biblic |
Octombrie 6 | Credință ascultătoare | Deuteronomi 4:1–8, 12, 13 |
Octombrie 13 | Credință activă | 1 Regi 17:8–16 |
Octombrie 20 | Umil în Credință | Luca 7:1–10 |
Octombrie 27 | Credință recunoscă-toare | Luca 7:37–48 |
Ciclul 3 Credința duce la o viață sfântă
Data | Titlu | Text Biblic |
Noiembrie 3 | Credință pusă la încercare | 2 Corinteni 13:1–11 |
Noiembrie 10 | Credința care dă exemplu | 1 Tesaloniceni 1:2–10 |
Noiembrie 17 | Credința care este atentă | 1 Petru 1:13–25 |
Noiembrie 24 | Credință care nu se clatină | 2 Petru 1:1–15 |