Proroci credincioși Legământului lui Dumnezeu
Dumnezeu și Israel au intrat într-o relație de legământ la Mt. Sinai. Totuși, Israelul nu a fost credincios în păstrarea legământului. Prin urmare, Dumnezeu a folosit profeți pentru a aminti, revizui, mustra poporul pentru a reînnoi legământul. Perioada care o studiem în acest Trimestru este de la Moise la Neemia, o durată de o mie de ani (aproximativ 1445 până la 445 BC.). Profeții din Vechiul Testament au vorbit pentru Dumnezeu, împlinind astfel definirea unui profet așa cum este ilustrat în Exod 7: 1–2. Unii profeți au devenit autori ai cărților Vechiului Testament. Conceptul de profet era bine cunoscut în epoca biblică. Națiunile din Egipt până în Babilon au avut acest concept în culturile lor. Tabletele de argilă din Ninive și Mari (din nordul Siriei) sunt martorii acestui fapt. Diferențe și asemănări au existat prin modul în care profeții au lucrat în Israel și în alte națiuni. Visele profetice sunt menționate frecvent în Geneza, începând cu capitolul 20. Un verset cheie în această privință este Numeri 12: 6; „Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis”.
Regii au avut și ei vise, iar sarcina profeților a fost să tălmăcească pentru Regi aceste vise (Geneza 41: 1-8; Daniel 2).
Totuși, în Israel, au trăit și slujit mulți profeți atunci când națiunea nu a avut regi – oamenii au fost cei care au avut nevoie să asculte mesajele lor. Acesta a fost cazul profeților precum Moise, Iosua (prin care Domnul a vorbit de 14 ori), profetul fără nume din Judecătorii 6: 7-10 și Samuel. Profețiile lui Ezechiel erau în primul rând pentru captivi din Babilon, nu pentru regii din Iuda. Evreii care s-au întors din captivitatea babiloniană erau sub stăpânirea persană, așa că nu a existat niciun rege în Israel în zilele în care Hagai, Zaharia și Maleahi au vorbit și au scris mesaje profetice.
Un contrast major între profeții lui Israel și profeții păgâni a fost conceptul de legământ. O preocupare critică pentru profeții Domnului a fost aceea că Israelul nu a fost credincios în păstrarea legământului. Și noi trăim sub legământ – noul legământ în Hristos. Lecția este aceeași și astăzi: este vitală nu numai să intrăm în legământul cu Hristos, ci și să păstrăm credința legământului.
Profeții erau o combinație între predicator, observatori și consilieri – în timpul Vechiului Testament. Au avertizat oamenii care s-au abătut de la Domnul; și i-au încurajat pe cei credincioși să rămână credin-cioși. Din când în când, își întăreau apelurile prevestind intenția și planurile viitoare ale suveranului Dumnezeu. Lecțiile trimestrului 1 evidențiază credincioșia lui Dumnezeu, care dezvăluie poporului Său nevoia de a fi credincioși față de El. Lecția din 7 Martie relatează prezicerea lui Moise a unui profet pe care Dumnezeu î-L ridică în Israel pentru a le spune ceea ce i-a spus Domnul. Răspunsul poporului Israel ar fi de a se supune la vorbele profetului. Lecțiile trimestrului 2 se concentrează pe restaurare și speranță. Acestea încep cu lecția din Duminica Paștelor, care se concentrează pe legătura dintre Isaia 47 și Luca 24. În mijlocul acestui mesaj profetic este un apel la pocăință și schimbare, iar lecțiile trimestrului 3 se concentrează pe nevoia de schimbare. În lecțiile din 2 Mai și 16 Mai, profeții Mica și Ieremia au vorbit cu curaj conducătorilor care nu au ascultat și nu au împlinit tot ceea ce era scris în Cartea Sfântă. Pe de altă parte, lecția din 30 Mai prezintă un răspuns pozitiv la mesajul profetic din partea lui Iona în Ninive.
În lecția din 9 Mai, profetul Isaia îl numește pe Iuda ca pe un popor care „când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, iar inima lui este departe de Mine” (Isaia 29:13). Cu toate acestea, profetul anticipează o transformare care va veni atunci când Domnul acționează pentru a schimba poporul, o schimbare ca aceasta: surzii vor auzi cuvintele cărții, iar orbii vor vedea. Ezechiel declară în lecția din 23 Mai, că drumul către o astfel de transformare începe prin pocăință. Fiecare persoană este responsabilă individual în fața Dumnezeului iubitor și sfânt, care strigă: „ Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire…căci eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă. dar, La Dumnezeu și veți trăi” (Ezechiel 18: 30–32)
by Mark Hahlen
Ciclul 1: Prorocii Credincioși
Data | Titlul | Text Biblic |
Martie 7 | Prorocul Mântuirii | Deutronomul 18:15-22 |
Martie 14 | Proroc al Cuceririlor | Iosua 5:13–6:5, 15–16, 20 |
Martie 21 | Proroc al Înțelepciunii | 2 Regi 22:14–20 |
Martie 28 | Proroc cu curaj | 1 Regi 18:5–18 |
Ciclul 2: Proroci ai refacerii (reânoirii)
Data | Titlul | Text Biblic |
Aprilie 4 | Purtător al Suferințelor | Isaia 53:4–11a |
Aprilie 11 | Predicator al credinței în Acțiune | Ezra 10:1–12 |
Aprilie 18 | Neemia îmbărbătează poporul | Neemia 2:11–20 |
Aprilie 25 | Pledoaria Poporului | Plângerile lui Ieremia 5 |
Ciclul 3: Curajul profeților pentru Schimbare
Data | Titlul | Text Biblic |
Mai 2 | Spunând adevărul cu îndrăzneală | 1 Regi 22:15–23, 26–28 |
Mai 9 | O speranță pentru viitor | Isaia 29:13–24 |
Mai 16 | Propovăduind Osânda | Ieremia 38:14–23 |
Mai 23 | Propovăduind celor exilați | Ezechiel 18:1–9, 30–32 |
Mai 30 | Propovăduind la Dușmani | Iona 3 |