Ca să cuprinzi o viaţă de om într-o singură pagină nu e un lucru uşor de atins. Preaiubita Silvana Doubleday a fost exemplu de tărie, dragoste şi sacrificiu in lucruri profunde şi greu de inţeles in viaţa care i-a fost dat să o trăiască.
S-a născut in Bruşteni, Romania la 20 Aprilie 1959. Viaţa in Romania a trăit-o in mai multe părţi ale ţării pană a emigrat in America, tăramul unor speranţe şi inceputuri noi. Aici a inceput un nou capitol al vieţii ei, o viaţă plină de multe experienţe.
La sosirea ei în Statele Unite, ajunsă în oraşul New York, oraşul care a fost ţi continuă să rămană şi în prezent acel gigant care ar intimida chiar şi pe cei născuţi pe aceste meleaguri, doar cu numai două sute de dolari şi îmbrăcată într-o rochie de vară, Silvana a reuşit să străbată şi să treacă peste toate obstacolele în noua viaţă care a început-o în America. In timpul celor patru ani petrecuţi in New York, viaţa i-a fost presărată cu numeroase evenimente, care au făcut-o să ia decizia să se mute in sudul Americii, mai bine zis in Atlanta, Georgia.
Stabilirea in sudul Americii a constituit o altă majoră schimbare in viaţa Silvanei. In pofida tuturor schimbărilor ea ţi-a păstrat o atitudine de demnitate şi integritate. Aici Silvana l-a cunoscut pe soţul ei Duke Doubleday pe care l-a iubit foarte mult. A fost o adevărată poveste de dragoste intre Silvana şi soţul ei, o relaţie puternică, laborioasă, dar cu un sfar?it brusc şi neaşteptat. Cu toate acestea, Silvana datorită personalităţii sale puternice, a reuşit să depăşească momentul şi să meargă mai departe in viaţă. Deşi desparţirea de soţul ei Duke a considerat-o ca o mare pierdere, caştigul ei a fost imensurabil, acela de a avea din căsătoria lor un minunat fiu, James Doubleday. Din momentul separării de soţul ei, Silvana şi-a dedicat intreaga viaţă in a construi un viitor fericit şi strălucit pentru ea şi prea iubitul ei fiu. Fiecare experienţă trăită a fost o determinare in a construi o viaţă şi mai bună pentru ea şi fiul ei, de cele mai multe ori negand faptul că a avut un succes incredibil. Legătura stabilită intre Silvana ca mamă şi fiul ei James a fost o legătură foarte apropiată, intactă. Au fost intotdeauna alături unul de celălalt, atat in momentele bune ale vieţii cat ţi in cele mai rele.
Acestea fiind spuse, ca in majoritatea vieţilor trăite, şi in viaţa Silvanei au fost multe urcuşuri dar şi coboraşuri, dar cu toate acestea ea nu s-a lăsat doborată ci a mers mai departe, cu dragoste şi compasiune şi o forşă care a ajutat-o să depăşească toate obstacolele. Silvana s-a luptat greu să ţină piept tuturor loviturilor care le-a primit in viaţă pană la ultima suflare, cand boala ei necruţătoare a smuls-o dintre noi. Chiar şi in lupta cu cancerul ea nu a fost o invinsă ci pentru ea s-a deschis un nou capitol. Acum ea se odihneşte intr-un loc mai bun, un loc unde poate să trăiască şi să iubească liber, fără ingrijorări, fără suferinţă şi fără lacrimi.
La sfarşitul lunii august, in timp ce era vizitată de un grup de fraţi şi surori de la biserica baptistă, Silvana a cerut să fie botezată , mărturisind credinţa in Domnul Isus ca Mantuitorul ei personal. In data de 14 septembrie Silvana a imbrăcat haina albă de botez şi a fost botezată la domiciliu de către fratele Titi Cocian, păstorul Primei Biserici Baptiste din Atlanta. Apoi cei prezenti au stat la masa Domnului impreună cu Silvana care a luat Cina Domnului.
In dimineaţa zilei de 2 Octombrie Silvana a plecat dintre noi insă a plecat impăcată şi mulţumită că Domnul a ajutat-o să treacă cu bine prin acest val de suferinţă. Mulţumim Domnului pentru timpul care ni l-a dat să-l avem impreună şi gandul că ne vom revedea ne mangaie inimile in aceste momente de despărţire.