Mariana Rodica Dragu s-a născut la data de 3 martie 1955 in Caransebeș, părinții fiind Toma și Ana Tantu. A fost a treia din cinci copii,ceilalți fiind Nuți, Nicolae, Nina și Ani.
A fost botezată la vârsta de 17 ani în biserica penticostală din Caransebeș.
A absolvit liceul în 1974 și a început să lucreze ca funcționară la IFET. S-a distins cu entuziasmul ei pentru lucrurile puse în ordine.
Mariana s-a căsătorit cu Pavel Dragu în 5 august 1979 și în urmatorii opt ani au avut 4 copii împreună. Familia Dragu a emigrat in Statele Unite în 1988, s-au stabilit în Atlanta, GA unde au mai avut 3 copii. Mariana a fost o mamă și soție dedicată, cheltuindu-și toată energia ei pentru îngrijirea familiei. Dragostea ei a fost necondiționată. N-a fost un păcat prea mare, sau o jignire prea adâncă care s-o fi determinat să iubească mai puțin. Ea n-a avut nici frică, nici ambiții personale care să stea între ea și cei dragi ei. A dat totul pentru a se asigura că familiei ei nu-i lipsește suportul și dragostea de mama și soție.
Când copiii au crescut i-a atras înapoi acasă cu mâncările delicioase, supă de pui, sarmale, cârnați, cartofi piure, salată de conopidă, ouă și ardei umpluți, tiramitsu și tort de ananas. Apoi după ce curăța masa, ne umplea cutii cu bunătăți, trimițându-ne pe toți cu o bucățică de casă, ca semn al dragostei sale. După cum știu toată familia și pretenii ei, Mariana a fost exemplară la curățenie și ordine, casa fiindu-i totdeauna fără pată, podeaua aspirată des, hainele spălate și puse-n ordine pe categorii. N-a fost niciodată vreo șosetă sau bluză ca ea să nu știe cui aparține. Toate revistele și corespondența își avea locul precis.
Când nu lucra sau era cu familia, Mariana își petrecea timpul citind din Biblie, mergând la biserică, lucrând în grădină, vizionând știri din Romania, ascultând predici pe Youtube. A avut o voce excepțională care plăcea tuturor din jurul ei. A fost membră la First Romanian Baptist Church și Philadelphia Romanian Church, unde a cântat în cor. Printre temele frecvent împărtășite de ea pregătirea noastră pentru venirea Domnului era una preferată. Fiți gata, obișnuia să spună.
La data de 19 august 2020 Domnul Isus a chemat-o acasă pe Mariana și ea s-a dus la Mântuitorul ei, după ce a pierdut lupta cu complicațiile generate de COVID-19.
Mariana a lăsat în urmă pe soțul ei, Pavel Dragu și cei 7 copii, Paul, Claudiu, Silviu, Daniel, Alex, Alin și Kristine Dragu, precum și 4 nurori, Cynthia, Adri, Janee, și Teresa Dragu, precum și 5 nepoți, Catherine, Kayla, Haley, Liam, and Lucas, toți Dragu.
Ea lasă în urmă o moștenire de dragoste, dedicare și loialitate. Îi vom simți lipsa imens.