22 iunie 1929 – 5 iulie 2021
Ștefan Teodor Manea a fost cel mai mic copil în familie, născut în satul Vărșand lânga granița cu Ungaria și nu departe de Chișineu-Criș care este între Salonta și Arad. A avut o soră mai mare, Florița si un frate, Ionel care a murit tânăr. A fost in armată apoi ucenic pe lângă un dentist si în timp a devenit tehnician dentar. S-a mutat la București, s-a căsătorit și are doi copii Gabriel și Dana.
În jurul anului 1968 a vizitat Bulgaria și Istanbul încercând sa treacă cumva în vest dar nu a reușit. În 1970, cu întreaga familie, a vizitat Ungaria si Cehoslovacia încercând să treacă din Bratislava în Austria dar din nou, fără succes. În 1972, probabil pentru că s-a întors in țară de două ori din Turcia si din Cehoslovacia, a reușit să primească viză pentru Ungaria și Iugoslavia, din nou cu întraga familie. După o așteptare de câteva zile în Iugoslavia, toată familia a fost pusă pe un atobuz si trimisă la capătul liniei care era aproape de granița cu Austria. De acolo, pe jos prin pădure, a trecut granița si a ajuns in Austria unde a petrecut 4 luni in camp si apoi, sponsorizați de Fratele Alexa Popovici de la biserica Română din Chicago a ajuns în America la 2 noiembrie 1972.
Din Chicago s-a mutat in Los Angeles pentru scurt timp in 1975 și înapoi la Chicago unde după câțiva ani a divorțat. În 1984 s-a recăsătorit cu Minerva Florea și s-a mutat in Atlanta în 1985 unde a locuit pâna la 5 iulie 2021 când a trecut la cele veșnice. Au rămas în urmă soția Minerva, cei doi copii Gabriel și Dana, 3 nepoți, Rachel cu soțul ei Gaius, Lauren cu soțul ei Adi și Andrew cu soția Nicole, 8 strănepoți, Alexandra, Gabriel, Sefora, Salomea și Luca copii lui Rachel & Gaius Văduva, Elise, Oliver și Celine copii lui Lauren & Adi Bota, Doru Niculaie nepot de la sora lui Florița și din partea soției, cumnata și cumnatul Florica & Ștefan Feier și Fibia & Nicolae Foghiș.